Examenul de maturitate pe 2012 s-a încheiat, practic, miercuri seară, când au fost date publicităţii rezultatele contestaţiilor. Bacalaureatul – sesiunea de toamnă, la nivelul judeţului Giurgiu, reprezentase deja un succes pe plan naţional, prin acel neverosimil 50,22% înregistrat week-end-ul trecut.
Ei bine, zilele trecute, după soluţionarea celor 205 contestaţii – cele mai multe, 107, la Limba şi literatura română -, 37 s-au dovedit justificate.
Astfel că Giurgiu şi-a mai adăugat un procent la rata de promovabilitate, ajungând la 51,16%.