Moș Crăciun a venit încărcat cu daruri pentru copiii din cadrul asociaţiei „Prietenii de lângă Tine”. Este pentru al doilea an consecutiv în care moșul, prin implicarea voluntarilor asociaţiei, împlinește dorințe și bucură acești copii în perioada Crăciunului.
Anul acesta, au vrut să fie spiriduşii moşului şi angajaţii de la Apele Române, Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu care au donat bani şi le-au cumpărat jucării şi dulciuri copiilor. Tot ei au fost cei care le-au înmânat micuţilor darurile de la Moş.
„Este o tradiţie pentru noi, si în fiecare an suntem alături de unii copii. De această dată am ales copiii din cadrul Asociaţiei „Prietenii de lângă Tine”, cunoscându-i pe voluntari şi apreciind munca pe care ei o desfăşoară nu doar pentru copiii diagnosticaţi cu autism, ci şi în domeniul protecţiei mediului. Ne bucurăm că am putut să fim de folos şi acum, în preajma celei mai mari sărbători creştine – Naşterea Domnului”, a declarat, emoţionat, directorul SGA Giurgiu, Mircea Andrei.
Am stat de vorbă cu unul dintre organizatori, sufletul acestui eveniment de suflet, care ne-a spus că meritul este al prietenilor Asociaţiei. „Este al doilea an când ne implicăm într-un cadru organizat, să oferim dulciuri şi cadoul potrivit fiecărui copil. Nu este uşor ştiind că în asociaţia nostră sunt copii cu tulburri din spectrul autist. Facem acest lucru cu ajutorul sponsorilor, dar şi din contribuţiile proprii. Anul acesta, Am avut alături pe prietenii noştri de la Apele Române, cu care avem o foarte bună colaborare. Ne-au mai susţinut şi alte persoane din Giurgiu, administraţia judeţeană, cărora le mulţumim”, a declarat Mariana Mitroi, Asociaţia Prietenii de lângă Tine.
Au primit daruri de Moş Crăciun, nu doar copiii care beneficiază de serviciile oferite de asociaţie la sediul amenajat din municipiu, ci şi alţi copii din judeţ diagnosticaţi cu autism, copii la care voluntarii asociaţiei au mers şi altă dată şi o vor face ori de câte ori va fi nevoie.
știre anterioară
știre următoare