Marţi, 13 ianuarie, în jurul orelor 10.00, partidele parlamentare au semnat la Cotroceni un acord pentru creşterea fondurilor alocate Apărării. Acordul a fost semnat, concret, de către preşedintele Klaus Iohannis, primul ministru Victor Ponta, preşedintele PNL Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu, Kelemen Hunor, Gabriel Oprea, Daniel Constantin şi Simona Man.
Bugetul Apărării a constituit prima temă pe care Iohannis a ales-o ca şi bază de consultare cu partidele parlamentare din momentul în care s-a instalat la Cotroceni, şeful statului considerând că fondurile alocate Armatei sunt prea mici în acest moment pentru a acoperi angajamentele luate de România faţă de NATO.
Consensul în cauză nu constituie o surpriză, partidele parlamentare anunţându-şi din timp disponibilitatea susţinerii acestui acord de majorarea a fondurilor Armatei. Bugetul în cauză va creşte cu 2% din PIB până în 2017.