Actualitate

ACŢIUNE CARITABILĂ

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, elevii claselor a VII-a B şi a XI-a G  de la Colegiul  Naţional Ion Maiorescu au organizat, în data de 10 decembrie 2018, o acţiune caritabilă pentru copiii aflaţi în plasament la patru case de tip familial din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.
Îndrumaţi de profesoarele diriginte ale celor două clase, Mihaela Ilie şi Cristina David, elevii s-au preocupat pentru organizarea acestei acţiuni şi  le-au dus în dar dulciuri și fructe celor 40 de copii  aflaţi în plasament la casele de tip familial Soarele, Sf. Ioan, Dunării şi Casa Albastră .
 Implicarea elevilor noştri în această activitate de voluntariat a izvorât, în primul rând, din dorinţa de a dărui bucurie copiilor din aceste case de tip familial, în preajma Craciunului. De asemenea, urmărim, prin astfel de activităţi, educarea elevilor noştri în spiritul solidarităţii, al generozităţii şi al implicării active în viaţa comunităţii , a declarat Cristina David, prof. diriginte la clasa a XI-a G de la Colegiul Naţional Ion Maiorescu.
 Denisa Cristescu, consilier Compartimentul Relaţii  cu Mass-Media  D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!