Şef la exploatarea minieră de stat Roşia Montana mai bine de 20 de ani – până în pragul Revoluţiei din Decembrie 1989 -, geologul Aurel Sîntimbrean a declarat pentru Agerpres că nu aurul şi argintul sunt cele mai valoroase zăcăminte din zona vizată. Adevăratele comori economice, cu precădere în percepţia Gold Corporation, sunt metalele rare.
”Zăcămintele de titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu şi wolfram sunt evidenţiate cantitativ şi calitativ în documentaţia pe care Roşia Montana Gold Corporantion a cumpărat-o de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale.”, a precizat Sîntimbrean.
Acesta susţine că prin exploatarea acestor metale rare, nemenţionate în proiectul de lege adoptat de guvern, dar cu multiple utilizări în industriile performante ale lumii, Gold Corporation devine multimiliardară în doar câţiva ani, în timp ce statul român nu are niciun beneficiu de pe urma exploatării acestor zăcăminte făcute, practic, cadou.