În anul 2013, a crescut numărul cazurilor de copii diagnosticaţi cu leucemie, tumori cerebrale sau renale, aflaţi în evidenţa Compartimentului de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu, anunţă reprezentanţii instituţiei printr-un comunicat.
Astfel, se arată în document, în anul 2011, 5 copii din județul Giurgiu prezentau un astfel de diagnostic; numărul lor s-a dublat în anul 2012, ajungând la un număr de 10 cazuri, iar în anul 2013 au fost înregistrate alte 4 noi cazuri.
„În prezent, în evidența Compartimentului de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi Giurgiu se află 14 cazuri de copii diagnosticaţi cu cancer; predomină cazurile de leucemie. Este important ca părinţii să fie atenţi la manifestări ale copilului care pot duce la suspiciunea că acesta ar putea suferi de leucemie. Printre manifestări ale acestei boli se numără scăderile ponderale severe (peste 10% din greutatea corporală), infecții intercurente frecvente, inapetență (lipsa poftei de mâncare). Părinţii care depistează astfel de manifestări la copiii lor trebuie să se adreseze medicului de familie care, dacă va considera că situaţia o impune, va da o trimitere către un medic specialist de oncologie pediatrică. Copiii diagnosticați cu leucemie au vârste cuprinse între 5 și 10 ani, cei diagnosticați cu tumori cerebrale au peste 10 ani iar cei diagnosticați cu tumori renale, au vârsta sub 3 ani, acestea fiind congenitale”, a declarat dr. Diana Iancu, medic in cadrul Compartimentului de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi.
Pe baza scrisorii medicale a medicului spitalului unde copilul a fost investigat, specialiştii Compartimentului de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi stabilesc dacă minorul se poate încadra sau nu într-un grad de handicap. Decizia de încadrare într-un grad de handicap este dată de Comisia pentru Protecţia Copilului, după ce la dosarul copilului sunt depuse şi alte documente precum acte de stare civilă şi ancheta socială efectuată la domiciliul copilului.
Copiii încadraţi într-un grad de handicap primesc alocaţia de stat dublă (84 lei). În funcţie de gradul de handicap, copiii beneficiază de buget complementar (91 lei) sau plata unui asistent personal (de regulă, unul dintre părinţi), în valoare de 600 lei lunar. Denisa Cristescu- Consilier Comp. Relații cu mass-media
știre anterioară
