Actualitate

„Apa – esenţa vieţii”, concurs organizat de SGA şi Palatul Copiilor

Acţiuni educative, ecologizare şi concurs tematic au fost acţiunile cuprinse în calendarul activităţilor desfăşurate de SGA Giurgiu, în parteneriat cu Palatul copiilor Giurgiu şi Asociaţia Prietenii de lângă Tine, activităţi dedicate Zilei Mondiale a Apei.
Ziua Mondială a Apei se sărbătorește în fiecare an la data de 22 martie și reprezintă o bună oportunitate pentru ca oamenii să afle mai multe despre domeniile legate de apă. Tema din acest an a fost “De ce apa uzată?” și a atras atenția asupra faptului că peste 80% din apa uzată generată de societatea umană este redirecționată în ecosistem fără a fi epurată sau reciclată și că apa contaminată, apele uzate netratate, lipsa salubrității și a igienei provoacă în lume moartea a 842.000 persoane anual.
În acest context s-a desfăşurat şi concursul „Apa – esenţa vieţii”, organizat de SGA Giurgiu, instituţie reprezentată de Mădălina Tudorache, Anişoara Ilie şi Camelia Stănoi, unde copiii au avut ocazia că îşi testeze cunoştinţele legate de apă, compoziţia ei, dar mai ales importanţa pe care o are în viaţa noastră. La concurs au participat echipaje de elevi din şcolile gimnaziale giurgiuvene, membri ai cercului de chimie experimentală de la Palatul copiilor, prof. Eugenia Hristache.
Activitatea a mai cuprins, pe lângă competiţia propriu zisă, o proiecţie de film şi o expoziţie de postere cu tema „Ziua Mondială a Apei”.

Şi la final câştigătorii au fost premiaţi, însă, credem noi că dincolo de rezultatul înregistrat, toţi participanţii sunt campioni. Prin urmare, felicitări participanţilor, felicitări profesorilor şi organizatorilor.
M. M.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!