Economic

Aşa a început Al Doilea Război Mondial

ueDupă reuniunea Consiliului European, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că Uniunea Europeană va trece la cea de-a treia etapă de sancţiuni. Aceasta va provoca un veritabil război economic dacă Rusia nu încetează să atenteze la independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei.
”Aplicarea etapei a treia ne va afecta şi pe noi, nu numai Federaţia Rusă va avea de pierdut. România va trece însă uşor peste aceste sancţiuni. Nimeni nu le vrea dar oricine poate constata că sunt situaţii care nu pot fi tolerate pentru că ar duce la costuri şi mai mari dacă ar fi tolerate. Cam aşa a început şi Al Doilea Război Mondial. Neaplicarea unor măsuri la vreme ar putea duce la costuri infinit mai mari. Pe de altă parte, era de aşteptat ca Rusia să fie scoasă din G8. În momentul în care eşti eliminat din grupul celor mai dezvoltate 8 ţări din punct de vedere economico-industrial, (n.r.: configuraţia iniţială, la nivelul anului 1998, fiind Franţa, Italia, Japonia, Germania, Marea Britanie, SUA, Canada, Rusia), acesta este semnalul că se petrece ceva foarte grav. G8 ne-a spus întotdeauna care este direcţia de urmat. Să fii exmatriculat din G8 nu e acelaşi lucru cu a fi exmatriculat precum un copil care a dat cu bolduri în educatoare. Încă o dată, Consiliul European şi-a exprimat convingerea că forţa nu poate fi utilizată pentru a modifica frontierele, inclusiv Jose Manuel Baroso a ţinut să precizeze acest lucru.” – a declarat vineri, 21 martie, Traian Băsescu.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!