Social

Asistenţii persoanelor cu handicap sunt chinuiţi şi de Guvern

După nenumărate demersuri şi intervenţii din partea autorităţilor locale, Guvernul a alocat recent fonduri pentru plata asistenţilor persoanelor cu handicap. Numai că, în nota deja obişnuită, banii alocaţi nu acoperă decât plata salariilor până în luna septembrie a acestui an. Doar 38% din banii necesari achitării salariilor asistenţilor persoanelor cu handicap până la finalul anului au fost alocaţi, după ce fondurile transmise la începutul anului au acoperit numai drepturile băneşti până în luna iunie, şi nici aceasta integral. Încă dinainte de jumătatea anului autorităţile municipale au făcut demersuri pentru a fi completate fondurile, dar Guvernul şi-a amintit de această categorie defavorizată abia cu puţin timp în urmă. Dar nici măcar nu a rezolvat problema până la capăt. Dintr-un total de 21 miliarde lei vechi, care ar fi fost necesar până la sfârşitul anului, a fost transmisă suma de 8 miliarde.

Banii pe care i-a primit municipalitatea ajung pentru plata salariilor pe jumătate din luna iunie, luna iulie integral şi cam 86% din luna august. Această situaţie nu este o premieră, şi în anii anteriori Guvernul Boc i-a ignorat tocmai pe cei care şi aşa sunt loviţi de soartă şi care, în plus, au probleme şi nevoi cu totul speciale. Cu toate acestea, nici Instituţia Prefectului, nici Ministerul Muncii sau cel al Finanţelor, nici Guvernul nu îşi respectă obligaţiile, legale, de altfel, de a asigura salariile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, salarii care şi aşa sunt de mizerie. Toate aceste instituţii au fost contactate de nenumărate ori de administraţia municipală giurgiuveană. Rezultatul este cel prezentat în rândurile de mai sus, astfel încât, autorităţile locale vor continua demersurile, cu speranţa că, în cele din urmă vor primi fondurile solicitate.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!