Poate aţi auzit, Guvernul Ponta a modificat Legea Educaţiei printr-o ”nevinovată” Ordonanţă de Urgenţă.
Numărul 49 de anul ăsta, dar maximă urgenţă!
Adică, solicitată cu presiuni de abisale de clienţi vechi din sistem, de activiştii dornici să impună partidul ca
gestionar al valorilor educative, de politruci convinşi că având generaţii viitoare înţesate de neştiutori, un partid
precum PSD are şanse sensibil mărite să prostească lumea ani mai mulţi.
La nivel local, facem precizarea din patriotism local, doar ”Giurgiu pe surse” a publicat o analiză, încă sinceră şi pertinentă. În rest, linişte totală! Normal, doar ieşirăm şi anul ăsta pe ultimul loc la evaluare, adică, pentru Giurgiu mai rău de atât oricum nu poate să fie!
Suplimentar, dacă Opoziţia doarme, cadrele didactice par mai preocupate de atitudinea indiscretă a unor procurori,
decişi să încununeze rezultatele bacului de anul ăsta cu niscai acuzaţii pentru cei mai generoşi dintre profesorii
implicaţi în corectarea lucrărilor de anul trecut.
La nivel naţional, fostul ministru PDL Miclea condamnă discreţia inacceptabilă a procedurii, pe lângă noianul de
modificări care aruncă în beznă toate palierele actului educaţional. Rectori unşi pe viaţă, doctori la fără frecvenţă
pentru care plagiatul devine prevedere în fişa postului, absolvenţi nenumăraţi, carne de tun pentru fabricile de diplome,
ce mai, raiul puturoşilor!
Nici învăţământul gimnazial n-a scăpat, doar vin alegerile prezidenţiale şi tre’ să ne organizăm!
Contrar prevederilor legii din 2011, dascălii indolenţi nu mai pot fi concediaţi de consiliul de administraţie al şcolii,
adio autonomia şcolii, pentru că directorii revin la concursuri organizate de inspectorate (unde numirile sunt bifate la
sediul PSD, nici măcar în biroul inspectorului şef). Pentru ”ambiţioşi” bacul se dă până se ia şi dacă vrem la Spiru,
putem să îl dăm chiar la pachet cu examenul de licenţă! Flexibilitate maximă, de ce să ne intereseze copii deştepţi?
O chestie mişto: cine vrea să facă bani fără muncă şi consum de conştiinţă, are iarăşi o afacere grasă la dispoziţie!
Concret, faci o facultate privată, încasezi de la fraieri taxe fără sa plăteşti nici urmă de impozite, cumperi clădiri
şi terenuri, chipurile pentru dezvoltarea universităţii, trec câţi ani te duce tupeul şi vrăjeala, după care te
răzgândeşti, închizi mustăria şi rămâi cu toate bunurile! Aşa vede socialismul încurajarea sistemului privat!
Trist este că am ajuns să identificăm apărătorul cel mai greu al generaţiilor viitoare în persoana lui Traian Băsescu,
care a solicitat Avocatului Poporului, singurul în măsură, să atace ordonanţa la CCR.
Mai trist este că respectivul avocat este… Victor Ciorbea, transformat din ţărănist intransigent cu urmaşii comuniştilor
în complicele vinovat al socialiştilor europeni ai lui Victor Viorel Ponta.
Cel mai trist, revenind la ai noştri, este că dl. Oprişan nu poate face nimic pentru că a fost susţinut tocmai de PSD
şi de primarul Nicolae Barbu. Care primar, prin atitudine personală, ne dă şi soluţia! Domnia sa a primit de la
primarul Iliescu trei terenuri: fosta stomatologie, unde intenţionează să construiască o grădiniţă privată modernă,
fosta bază sportivă Voinţa, unde ar fi trebuit să apară tot o investiţie dedicată tinerilor superdotaşi şi… un teren
pentru un cimitir. După cuvenită evaluare a vremurilor, oportunităţilor locale şi capacităţilor personale, dl. Barbu
a decis să investeasacă masiv în cimitir!
Ce e mai profitabil, în timpul PSD-ului, decât să vinzi o groapă bună!
Celor cu rău de adâncime le recomandăm să ţină pumnii asociaţiilor studenţeşti, singurele entităţi organizate care
cer demisia ministrului imbecil şi trag, astfel, un semnal de alarmă asupra celei mai ipocrite guvernări postdecembriste.
Pixu’ Corect