În urmă cu mai bine de un an şi jumătate, guvernul bulgar a decis să scadă taxa de trecere a Podului Prieteniei pentru autoturisme de la 6 euro la 2 euro. Exemplul acestora n-a fost urmat şi de autorităţile române care se încăpăţânează să menţină suma de 6 euro spre iritarea omologilor bulgari şi a şoferilor.
Dacă bulgarii se gândesc să elimine taxa de pod dintre Ruse şi Giurgiu pentru încurajarea turismului şi a economiei, românii evită până şi reducerea taxei pentru autoturisme.
De la 1 iunie 2011, data la care Bulgaria a scăzut taxa de pod de la 6 euro la 2 euro, Guvernul de la Sofia a încercat să-i convingă pe omologii români să facă acelaşi lucru însă fără succes până acum.
Cea mai recentă discuţie referitoare la acest subiect a avut loc luni, la Ruse, între prefectul districtului Ruse şi ambasadorul României în Bulgaria.
Atitudinea autorităţilor române îi enervează la culme pe şoferi care se văd nevoiţi să plătească diferit pentru acelaşi serviciu.
Până la remedierea problemei probabil că va mai curge multă apă pe Dunăre, iar o plimbare la Ruse şi revenirea în ţară va rămâne în continuare un lux pentru mulţi dintre noi.