Sport

Bâlciul deşertăciunilor

Orice vag cunoscător de sport ştie cine este Usain Bolt. Nu trebuie să fii un coneseur în ale atletismului pentru a înţelege că jamaicanul nu are competitor pe suta de metri. În oricare colţ al acestei galaxii. Orice vag cunoscător în ale vieţii este conştient însă şi de faptul că Londra este nu numai capitala Imperiului Britanic, dar şi capitala pariurilor. Iar cum Bolt pierduse ”surprinzător” finala Campionatului Naţional în faţa foarte tânărului Yohan Blake, înaintea finalei olimpice de duminică seara, 5 august, cotele explodaseră. Se vorbea chiar de posibilitatea ca Justin Gatlin, americanul campion olimpic la Atena, în 2004, să-i bată pe amândoi sprinterii jamaicani. După care a început cursa. Şi ceea ce bănuiam cu toţii s-a întâmplat. Bolt a câştigat la pas, uitându-se în lateral pe ultimii zece metri şi încetinind vizibil. Nu înainte însă de a fi stabilit un alt record olimpic, cu 9,63.

Evident, cine a pariat pe Bolt, absolut paradoxal, spunem noi, în acest sfârşit de săptămână s-a îmbogăţit. De ce paradoxal? Pentru că şi un copil ştie că singurul atlet care poate coborî oricând şi oriunde sub 9,7 pe sută este Usain Bolt. Iată însă că lumea este suficient de idioată cât să marşeze la o minciună de o asemenea anvergură. Este suficient ca în calificări, Bolt să-şi câştige seria cu un timp de doar 10,9 şi instantaneu ne imbecilizăm. Patetic bâlci al deşertăciunilor.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!