La ceremonia de învestire de miercuri seară a Guvernului Ponta III, preşedintele Traian Băsescu s-a declarat impresionat de numărul mare de miniştri tineri, iar într-un moment ce s-a vrut, probabil, nostalgic, a spus că şi-a dorit şi el să promoveze tinerii în politică. Cu unii a reuşit, cu cei mai mulţi, nu, ne simţim noi datori să precizăm.
Aşadar, după ce noul cabinet a primit încrederea Parlamentului, cu majoritatea reconfortantă de rigoare, Băsescu s-a sucit şi a acceptat fără nici o reţinere depunerea jurământului de către noii miniştri. Le-a dorit tuturor succes, pe un ton exagerat de entuziast, după care a menţionat că ”Tinereţea aduce şi mai multă fantezie în exerciţiul guvernamental, ceea ce este foarte bine.”
N-am înţeles noi foarte bine de unde până unde nostalgia preşedintelui. Pentru că, at the end of the day, cum spune americanu’, una e s-o promovezi pe Gabriela Szabo, declarată cea mai bună atletă a lumii în 1999, şi alta e să-i dai credit lui Monica Iacob-Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în Dosarul 2 Mai – Ziua Tineretului.
știre anterioară
știre următoare