Actualitate

Bilanţ semestrial: Jandarmeria Giurgiu a acţionat pentru siguranţa cetăţenilor

 Inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu, colonel Rușanu Daniel, a susținut marţi, 01 august, o conferință de presă. Cu acest prilej au fost prezentate misiunile executate de jandarmi în domeniul ordinii și siguranței publice în primele 6 luni ale anului și constatările efectuate.
 În cadrul conferinței de presă au mai fost aduse în discuție următoarele subiecte:

  1. Înaintarea în gradul următor a 6 cadre militare;
  2. Principalele misiuni și obiective pentru luna august.

6 jandarmi avansaţi în gradul următor
4 ofiţeri şi 2 subofiţeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu au fost înaintaţi în gradul următor începând cu data de 01 august a.c. Aceştia au primit noile grade în cadru festiv, astăzi, 01 august a.c. la sediul inspectoratului.
Ofiţerii şi subofiţerii avansaţi au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad anul acesta, fiind înaintaţi:

  • în gradul de locotenent – colonel: un ofiţer;
  • în gradul de maior: 2 ofiţeri;
  • în gradul de locotenent: un ofiţer;
  • în gradul de plutonier adjutant şef: un subofiţer;
  • în gradul de plutonier: un subofiţer.

Informaţii suplimentare:
Înaintarea în grad a cadrelor militare se poate face la termen, înainte de termen sau în mod excepţional.
Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate care se disting prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă pot fi înaintaţi în gradul următor şi înaintea expirării stagiului minim în grad dacă până la data când se fac astfel de înaintări au împlinit cel puţin jumătate de stagiul respectiv (la data de 03 Aprilie – Ziua Jandarmeriei Române şi la data de 01 decembrie – Ziua Naţională a României).
Bilanţ semestrial: Jandarmeria Giurgiu a acţionat pentru siguranţa cetăţenilor
            În semestrul   I/2017 acţiunile Jandarmeriei au vizat, în principal, asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul competiţiilor sportive (meciurile de fotbal din Liga I), a manifestărilor cu public numeros (activităţi cultural-artistice, comemorative şi religioase, acţiuni de protest etc.), participarea la menţinerea ordinii publice în sistem integrat şi executarea de misiuni în cooperare cu alte instituţii.
Astfel, jandarmii au executat în judeţul şi municipiul Giurgiu peste 5.200 de misiuni de ordine publică, prioritatea fiind asigurarea unui climat de normalitate civică, concomitent cu scăderea timpului de reacţie la solicitările primite.
Defalcate, misiunile se prezintă astfel

  • 324 misiuni de asigurare;
  • 4.211 misiuni de menţinere în sistem integrat;
  • 74 acţiuni de intervenţie;
  • 617 misiuni în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Giurgiu, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Vlaşca” al Judeţului Giurgiu, Direcţia Silvică, E.N.E.L., Inspectoratul Şcolar Judeţean, executorii judecătoreşti etc.

Legătura permanentă cu organizatorii manifestărilor cu public numeros şi ai competiţiilor sportive, precum şi modul de planificare, organizare şi coordonare a misiunilor au condus la prevenirea unor stări tensionate care ar fi putut degenera. În semestrul I/2017 nu au fost cazuri de tulburare gravă a ordinii şi liniştii publice şi nu s-a impus restabilirea acesteia.
Atât la nivelul unităţii, cât şi la subunităţile dislocate au funcţionat permanent echipe de intervenţie care au răspuns operativ la solicitările cetăţenilor, marea majoritate pentru aplanarea unor scandaluri sau conflicte de mică amploare, tulburarea liniştii publice, adresarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă.
            În perioada analizată jandarmii au aplicat 1.097 sancţiuni contravenţionale, în creştere cu aproximativ 47% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dintre care 303 au fost amenzi contravenţionale în valoare de peste 118.000 lei, iar 794 avertismente scrise.
                Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, desfăşurarea unor activităţi comerciale ilicite, nerespectarea prevederilor legale în domeniul silvic, al pescuitului şi acvaculturii, al organizării şi desfăşurării adunărilor publice, prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun etc.
În perioada de referinţă au fost constatate 63 de infracţiuni, în  creştere cu 125% faţă de perioada similară a anului trecut.

  • 43 de infracţiuni constatate independent – 59  autori depistaţi (exemple: „contrabandă”, „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, „furt calificat”, „pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”, etc.)
  • 20 infracţiuni constatate în cooperare cu structurile Poliţiei – 32 autori depistaţi.

 Obiectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu în semestrul II/2017 în domeniul ordinii şi siguranţei publice:

  • intensificarea activităţilor din sfera siguranţei stradale şi utilizarea eficientă a resurselor din dispozitivele de ordine publică;
  • planificarea, organizarea şi executarea cu maximă eficienţă a misiunilor de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor care se desfăşoară în spaţiul public;
  • menţinerea la cel mai înalt grad a capacităţii operaţionale şi de intervenţie;
  • dezvoltarea şi optimizarea mecanismelor de cooperare interinstituţională;
  • menţinerea unui suport logistic care să permită susţinerea structurilor operative şi atingerea obiectivelor propuse.

Principalele misiuni şi obiective pentru luna august
 În luna august, principalele misiuni ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu vor viza:

  • manifestările cultural-artistice, religioase, comemorative, sportive etc;
  • desfăşurarea în condiţii de ordine publică şi siguranţă a Bâlciului tradiţional de Sfânta Maria;
  • asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul meciurilor de fotbal care se vor disputa pe stadionul Marin Anastasovici din muncipiul Giurgiu, în cooperare cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti;
  • prevenirea şi combaterea faptelor penale în domeniile silvic, al mărcilor şi indicaţiilor geografice, al contrabandei etc.;
  • asigurarea în cele mai bune condiţii a misiunilor de pază şi protecţie;
  • asigurarea transparenţei şi deschiderii către mass-media şi societatea civilă.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!