CÂŞTIGĂTORII ETAPEI JUDEŢENE concursului naţional „Mesajul meu antidrog”, ediţia a XV-a
„Pot altfel!”
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Giurgiu a organizat şi implementat, în perioada 8 ianuarie – 16 mai 2018, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu şi Consiliul Judeţean Giurgiu, etapa judeţeană a concursului naţional „MESAJUL MEU ANTIDROG”, iniţiat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi Ministerul Educaţiei Naţionale.
Prin acest proiect, ajuns la cea de-a cincisprezecea ediţie, se urmăreşte dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri.
La această ediţie s-au înscris 167 elevi de la unităţi şcolare din mediul urban şi rural, pe categoriile de vârstă corespunzătoare gimnaziului şi liceului. Elevii au participat, în funcţie de aptitudini, la următoarele secţiuni ale concursului: Eseu literar, Film de scurt metraj, Spot antidrog, Arte vizuale (Grafică, Pictură), Fotografie, iar criteriile de evaluare a lucrărilor au urmărit încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.
În ziua de 7 iunie 2018, începând cu ora 11.00, la Consiliul Județean Giurgiu, va avea loc festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări ale elevilor înscrişi în acest an la concurs.
Lucrările câștigătoare sunt ale elevilor de la următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială „Sf. Gheorghe” Giurgiu (2), Școala Gimnazială „Acad. M. Voiculescu” Giurgiu (2), Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Giurgiu (2), Școala Gimnazială Nr. 1 Popeşti (1), Școala Gimnazială Nr. 7 Giurgiu (1), Colegiul Național „Ion Maiorescu” Giurgiu (7), Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan” Giurgiu (5), Liceul Tehnologic „Ion Barbu” Giurgiu (5), Liceul Tehnologic „Tiu Dumitrescu” Mihăileşti (3), Liceul Tehnologic nr. 1 Prundu (1), Liceul Tehnologic „Udrişte Năsturel” Hotarele (1).
Consiliul Judeţean Giurgiu, în calitate de partener în cadrul proiectului, va oferi 30 de tablete electronice elevilor care au ocupat locurile I, II şi III la cele zece secţiuni ale concursului, iar profesorilor coordonatori li se vor acorda diplome de excelenţă pentru implicare în activitatea promovare a mesajului antidrog.
Lucrările elevilor care au obţinut locul I la etapa judeţeană au fost transmise la Agenţia Naţională Antidrog, în vederea participării la faza naţională.
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Giurgiu
știre anterioară
știre următoare