Am avut nu o dată discuţii contradictorii cu un bun prieten. Motivul? Necesitatea naţionalismului, nu neapărat a xenofobiei, în contextul bunului mers al cetăţii.
Eu unul, mai dispus să strâmb din nas când recunoaştem cu toţii cât de vesel şi puturos este rumânu’, am ajuns să cred că un cosmopolitism agresiv ne poate trezi. Ne poate arunca în aer toate prejudecăţile şi prostiile râncede cu care coabităm, percepându-le drept precepte de viaţă. Amicul meu a considerat dintotdeauna că un naţionalism cumpătat este starea firească a lucrurilor. Că aceasta este poziţia firească nu numai a intelectualilor, dar şi a celui mai banal cetăţean al ţării.
Nu are însă importanţă cine are dreptate. Important este că, naţionalişti sau nu, habar nu am cum dracu facem, dar nu reuşim deloc să ne vindecăm. Pur şi simplu nu reuşim să ne facem bine, după ce ne-am declarat convalescenţi de prin ’90 încoace.
Nu spun asta pentru că, iată, Curtea Constituţională tocmai a invalidat Referendumul cu un scor de 6 la 3, când toată lumea credea cu un 5 la 4 va fi decizia, iar de aici încolo, vom reconsidera unele legi, poate Constituţia. Chiar nu are importanţă, în opinia mea, că Băsescu se va reîntoarce la Cotroceni. Mult mai important, infinit mai important, zic eu, este falimentul Institutului Cantacuzino. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie bucureştean, singurul din România în care se producea vaccinuri şi seruri de care depindea sănătatea a milioane de români stă să sucombe. Care sunt cauzele care l-au pus pe butuci? Interesele imobiliare este răspunsul cel mai îndemână. Institutul Cantacuzino se află într-o zonă centrală a Capitalei, şi de aici situaţia în cauză. Se mai invocă, desigur, managementul defectuos, desfiinţarea liniilor de producţie, dar şi datoriile către Ministerul Sănătăţii şi ANAF. Un milion de euro către ministerul aferent, plus cinci milioane de lei către bugetul de stat, respectiv către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin neplata TVA.
Cât va mai dura convalescenţa acestei naţii, întrebare retorică care dă şi titlul acestui articol? Păi, de vreme ce am hotărât să vindem, practic, prima întreprindere din ţară care se ocupă strict de sănătatea noastră, ce răspuns am mai putea da. Până la plus infinit. Convalescenţa noastră va dura pentru totdeauna.
Există în sânul fiecărei familii, a fiecărui neam, în extenso, câte o oaie neagră, poate două. Câte o fiică care rămâne gravidă în liceu pentru că are un libidou mai colorat, câte un unchi alcoolic, câte un verişor mai tâmpit, câte un frate epileptic, câte un nepot oligofren. Nu-i bai, fiecare are aşa ceva. Problema e că la noi, la români, pare că oaia albă este excepţia. De parcă n-am fi nici unul zdravăn.
