Magistraţii Curţii Supreme au decis ca premierul Victor Ponta să nu fie cercetat pentru plagiat. Asta după ce contestaţia formulată de Adrian Papahagi, Mihail Neamţu...
Barack Obama a decretat sancţiuni ce vizează 11 oficiali de rang înalt ruşi şi ucraineni, inclusiv Ianukovici, ca represalii faţă de referendumul prin care Rusia...
Weekend agitat la Bolintin Vale, judeţul Giurgiu. Sâmbătă dimineaţa, pe 15 martie, un tânăr, în vârstă de 19 ani, din localitate, a ajuns la spital după...
Au socializat, s-au cunoscut mai bine, aşadar, însă s-au şi distrat. Peste 200 de seniori liberali giurgiuveni au participat vineri, 14 martie, la o primă...
Traian Băsescu, pe final de mandat(e), devine mai naţionalist şi mai puţin diplomat decât în anii anteriori, când liniştea guvernamentală îl obliga să danseze după...
Consiliul Europei a transmis zilele acestea, printr-un comunicat de presă, liberalizarea vizelor în cazul cetăţenilor Republicii Moldova. Astfel, cei care deţin paşapoarte biometrice vor putea...
Parlamentul European a aprobat joi, 13 martie, alocarea a 2,6 miliarde euro, în perioada 2014-2020, pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene. În acest context,...
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu fac apel la cetăţeni să îi anunţe dacă au informaţii cu privire la un minor din municipiul Giurgiu, judeţul...
Bărbatul, din Bolintin Vale, care a ameninţat că se aruncă de pe un stâlp de telefonie din localitate, a fost convins să renunţe la gest şi a...
Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.informatiadegiurgiu.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord!Politica de Confidențialitate