Luni după amiază, 9 septembrie, Comisia juridică, dar şi cea administrativă din cadrul Parlamentului României vor dezbate proiectul de lege privind gestionarea câinilor fără stăpân,...
CMR a trimis membrilor organizaţiei scrisori prin care îi anunţă că vor fi organizate proteste în stradă, calendarul detaliat al acţiunilor urmând a fi stabilit...
Conflictul devastator din Siria a provocat distrugeri estimate la peste 1500 de miliarde de dolari, costurile reconstrucţiei ţării fiind evaluate undeva la 73 de miliarde...
Marţi, 3 septembrie, fosta unitate militară din Târgovişte unde soţii Ceauşescu au fost executaţi de Crăciunul anului 1989 a fost inaugurată ca punct muzeal al...
Potrivit unui sondaj realizat de Sociopol, majoritatea românilor consideră că autorităţile trebuie să susţină începerea exploatării aurifere de la Roşia Montana, dar şi exploatarea gazelor...
Temperaturile vor creşte treptat în toată ţara, în următoarea săptămână, şi se vor menţine la aceste valori până la jumătatea lunii în curs, conform Administraţiei...
Conform noilor măsuri de siguranţă rutieră ale Uniunii Europene, toate autoturismele care circulă pe vechiul continent ar putea fi echipate cu dispozitive care nu le...
Pe zi ce trece arena “Marin Anastasovici” devine tot mai cochetă. Chiar dacă nu este încă gata, viitoarea tribună I a stadionului impresionează prin dimensiuni....
Premierul Victor Ponta tinde să fie de acord cu Călin Popescu Tăriceanu după ce acesta din urmă a declarat că primul ministru face (şi) treaba...
Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.informatiadegiurgiu.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord!Politica de Confidențialitate