Actualitate

Ce face sau cum face PNL Giurgiu – o grijă mare pentru mulți!

beianu si stefanCa orice partid bine plasat  în opțiunile electoratului, PNL se află permanent în vizorul altor partide ce nu contenesc în a arunca un ochi peste gard, în ograda vecinului. Astfel, cei care emit păreri, ar trebui să știe faptul că activitatea oricărui partid este reglementată printr-un statut unde, pe lângă drepturi, sunt stabilite și obligații ale membrilor. Nerespectate, aceste prevederi conduc, în cele mai multe cazuri, atât  la disfuncționalități de funcționare și organizare, dar atrag, în consecință, și sancțiuni.

Despre cum se conduce, însă, PNL Giurgiu, copreședinţii Dumitru Beianu şi Gheorghe Ştefan știu foarte bine, iar pentru a-și exercita prerogativele credem că se impune să ia cele mai potrivite măsuri, chiar dacă acestea nu convin tuturor.

Așadar, pentru cei care nu știu, încă, eficiența în munca politică, dar și plata cotizației de membru sunt obligații statutare. Pentru cei care știu, dar nu s-au conformat, se recomandă mai multă seriozitate și alinierea la disciplina politică. Altfel, nu au decât să se plângă. Acum că cei vizați vor alege să răspundă sau nu obligațiilor prevăzute de regulamentul intern al PNL, acest lucru ține doar de convingerile și opțiunile lor politice. Cât privește  unele modificări în componența Biroul Politic Județean al PNL, acestea vin în urma unei analize interne, dispuse tot în cadru statutar, și impun decizii legate de bunul  mers al activității interne. Mai mult, acum că PNL Giurgiu spune clar cine este candidatul pentru funcţia de primar al municipiului vine să limpezească apele în partid. De acum, se impune ca săgeţile liberalilor să fie direcţionate spre adversarii politici şi nu spre colegii de partid. Ca şi într-o familie, e foarte important ca fiecare membru să meargă în aceeaşi direcţie! Să facă echipă, să respecte disciplina de partid şi, de ce nu, să stabilească clar, cum mai spuneam, care sunt adversarii politici.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!