Singura problemă care ar putea apărea în ceea ce priveşte încălzirea oraşului este legată de plata gazelor de care CET are nevoie pentru a produce energie termică. De aceea, este foarte important ca asociaţiile de propriertari să îşi achite restanţele către centrala termică. Centrala termică de la Giurgiu este una complet nouă, realizată cu tehnologie modernă, astfel încât din punct de vedere tehnic nu există nicio problemă pentru furnizarea energiei termice. Numai că CET are nevoie să recupereze banii pe care îi datorează asociaţiile de proprietari, pentru că furnizorul de gaze cere plata în avans. „Facem un apel către cei care au restanţe la CET, să le achite, pentru că centrala termică trebuie să poată plăti gazele, astfel încât să poată funcţiona în continuare. Furnizorul de gaze cere plata în avans, şi este nevoie de achitarea datoriilor către CET”, arăta Dragomir Toaderu, şeful Biroului Monitorizare şi Control Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei Giurgiu.
La această dată, circa 670 din totalul de 908 de scări de bloc din municipiu primesc agent termic. Distribuţia pe orizontală rămâne soluţia prin care pot fi izolaţi rău platnicii pentru ca cei care îşi achită obligaţiile să primească energie termică.
În altă ordine de idei, facturile pentru energia termică vor fi mai mari, după ce Guvernul a decis să taie subvenţiile acordate centralelor termice. La Giurgiu singura subvenţie a rămas cea de 10% asigurată de Consiliul Local. Preţul gigacaloriei a rămas acelaşi ca anul trecut – 349 de lei, după ce municipalitatea a aprobat păstrarea valorii la nivelul din sezonul 2010- 2011. Numai că eliminarea subvenţiei guvernamentale, decizie pe care Guvernul Boc a luat-o de curând, va face ca preţul de facturare să fie mai mare decât în iarna trecută. Prin subvenţia Consiliului Local, preţul de facturare este de 314 lei. Numai că anul trecut s-a facturat la 227, în condiţiile în care şi Guvernul acorda subvenţie. Anul acesta preţul de facturare va fi mai mare tocmai pentru că nu mai este acordată subvenţia guvernamentală.