Sport

CFR-ul debutează iarăşi cu victorie în Champions League

Mai întâi a câştigat la Roma, pe Olimpico, apoi a învins Basel, doi ani mai târziu. De fiecare dată cu acelaşi scor, 2-1. La a treia participare în grupele UEFA Champions League, CFR Cluj ne-a mai furnizat o bucurie, pornind din nou la drum cu o victorie De data asta, fără gol primit, învingând la Braga cu 2-0 prin dubla de senzaţie a lui Bastos, nimeni altul decât fotbalistul Bragăi de până mai ieri.

Trupa lui Andone a interpretat perfect o partitură defensivă, previzibilă altfel, dar dificil de pus în practică, indiferent ce ar susţine detractorii de serviciu. Evident, contraatacul a fost cartea câştigătoare, Sougou, Kapetanos şi, desigur, Bastos, fiind în dese ocazii cu o viteză-n plus faţă de fundaşii portughezi. Primul gol este, de altfel, exponenţial pentru ceea ce s-a întâmplat miercuri seară la Braga. După un corner al gazdelor, Kapetanos a respins foarte departe, la Sougou, acesta a întors tot cu capul către Bastos, a urmat lansarea acestuia din urmă din prima, Sougou a sprintat apoi spre poarta adversă şi l-a aşteptat pe Bastos pentru a-i pasa şi a-l lăsa singur cu portarul. De aici încolo, totul a fost o formalitate. Nota bene, până la a-l executa Bastos pe goal-keeper-ul… Clujului de anul trecut, Kapetanos, cu un sprint de 80 de metri, ajunsese în preajma goleadorului, gata să beneficeze de o pasă cu latul pentru a înscrie el cu poarta goală.

Un contraatac într-adevăr şcoală, de predat juniorilor la orele de teorie. Altfel, golul doi a fost cap-coadă invenţia aceluiaşi Bastos, care s-a descurcat absolut magnific cu vreo patru fundaşi, înscriind a la Ronaldo (brazilianul, cel adevărat, pe când evolua la Barcelona sau Eindhoven).

În rest, marţi şi miercuri, cele 16 meciuri au furnizat două surprize mari şi late. Pe lângă victoria campioanei României pe terenul locului trei din

Portugalia, am mai avut parte de o bombă. Bate Borisov, campioana Belarusului, a produs un neverosimil 3-1 pe terenul fostei campioane-a Franţei, OSC Lille.

Dincolo însă de aceste două succese în deplasare, cei mari, fie şi mai dificil, au pornit cu dreptul. Real Madrid şi Barcelona, greii fotbalului european, au fost în prim-planul mijlocului de săptămână, câştigând cu acelaşi scor, 3-2, după două partide memorabile. Ultimul cuvânt l-au avut cei doi imenşi rivali, Cristiano Ronaldo şi Leonel Messi, ambii decisivi. Bayern Munchen a câştigat cu Valencia mai uşor decât o arată scorul, 2-1, Chelsea şi Juve au furnizat un bun spectacol pe Stamford Bridge, meciul încheindu-se la egalitate, 2-2, Porto a câştigat lejer la Zagreb, 2-0, Arsenal şi Schalke au profitat de ingenuităţile Montpellier-ului şi ale lui Olympiakos, Sahtior nu a avut cine ştie ce emoţii cu campionii Danemarcei iar Manchester a transpirat cu Galata, dar a făcut-o cu folos. Dintre cei cu pedigree, doar Milanul a dezamăgit, cu un 0-0 cât se poate de searbăd în compania Anderlecht-ului. Ce scor a mai frapat oarecum? Poate acest 3-0 al Malagăi cu care a zdrobit Zenit Sankt Petersburg. Trupa lui Luciano Sppaletti, întărită cu Hulk şi Axel Witsel, nu a mişcat pe terenul micuţei trupe iberice, ameninţată cu desfiinţarea după ce patronul arab a dat bir cu fugiţii. Cam atât.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!