Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu şi-a deschis porţile pentru a primi colindătorii. Grupuri de colindători, de la grădiniţele şi şcolile generale din municipiul Giurgiu, au colindat în sediul Inspectoratului de Poliție. Colindători au fost copii, începând de la grupa mică a grădiniţei până la clasele a-VIII-a de la şcolile generale. Este o tradiţie ca poliţiştii să primească în această perioadă colindători. Lângă Bradul de Crăciun, poliţiştii au primit cu bucurie colindătorii, fiind emoţionaţi de colindele şi urările făcute de aceştia pentru noul an.
După datina străbună, recitalul micuţilor a fost răsplătit, aşa cum se cuvine, cu daruri oferite de către poliţişti. Copiii au fost încântaţi de ospitalitatea gazdelor şi au promis că vor reveni şi la anul.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Judeţean Giurgiu a mulțumit colindătorilor pentru urările făcute, transmițând polițiștilor și cetățenilor giurgiuveni să petreacă sărbătorile cu bucurie și în liniște și a urat tuturor „CRĂCIUN FERICIT!” și „LA MULȚI ANI!”.
știre anterioară
știre următoare