Politic

Comasarea alegerilor este cel mai dur atac la adresa democraţiei

Comasarea alegerilor reprezintă o întoarcere la vremurile în care democraţia era o necunoscută pentru români. Profesorul universitar Constantin Stoenescu atrage atenţia că printre cele mai importante principii ale unei democraţii reale se numără şi organizarea alegerilor locale separat de cele parlamentare. Constantin Stoenescu a declarat că alegerile trebuie să se desfăşoare aşa cum au fost stabilite potrivit principiilor democratice, iar comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare înseamnă un regres din punct de vedere democratic. El l-a citat în acest sens pe fostul prim ministru al Marii Britanii, Winston Churchill. „Fostul prim ministru al Marii Britanii, un apărător recunoscut al democraţiei, spunea că pentru a avea democraţie este obligatoriu să accepţi şi o altă părere decât a ta iar opoziţia trebuie încurajată să existe. Dacă te afli la putere nu poţi merge în direcţia cea bună fără opoziţie. Numai că acum, constatăm că totul este pregătit pentru a fi în favoarea PD-L, pentru a descuraja şi a anihila opoziţia”, a declarat Constantin Stoenescu.
Profesorul Stoenescu a mai spus că motivele invocate de actuala putere pentru comasarea alegerilor, referitoare la economisirea de fonduri prin organizarea unui singur scrutin, nu sunt justificate şi a anunţat că PNL va declanşa o acţiune de strângere de semnături împotriva comasării alegerilor.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!