Vecinii bulgari au găsit o comoară de pe vremea tracilor. Este vorba de un cufăr cu obiecte de aur descoperit într-o necropolă veche din nord-estul ţării. Arheologii spun că datează din secolul al treilea sau al patrulea Înainte de Hristos.
În detaliu, este vorba o diademă ornată cu capete de leu, brăţări, un inel cu un basorelief al lui Eros, diverse podoabe, toate obiecte ale geţilor. Comoara a fost găsită într-o zonă considerată a fi fost locuită la apogeul culturii geţilor, arheologii bulgari fiind convinşi că în această zonă vor descoperi şi mormântul unui rege trac.