La zi

The Wall în Piaţa Constituţiei

Nu, nu este vorba de un concert Pink Floyd la Bucureşti. Este vorba doar de Roger Watters, nimeni altul decât membrul fondator al trupei, cel care, alături de David Gilmoure, semna odinioară tot ce era exponenţial în muzica uneia dintre cele mai mari trupe rock din istorie, dacă nu cumva cea mai mare.

Ei bine, Watters vine cu The Wall, al 11-lea şi cel mai important LP al trupei, într-un concert la Bucureşti ce va avea loc anul viitor. Aceasta este vestea proastă. Că avem în faţă un concert programat de-abia pe 28 august 2013. Vestea bună e că, în Piaţa Cosntituţiei, la mai bine de 20 de ani distanţă de la ultimul concert integral The Wall, românii vor avea privilegiul să fie părtaşi la un eveniment cultural cu adevărat aparte.

Motiv pentru care biletele se vor pune în vânzare începând cu 16 noiembrie, anul curent. Desigur, online. Mai concret, pe www.MyTicket.ro, ulterior, biletele urmând a se regăsi şi în magazinele de specialitate.

E de precizat că show-ul de la Bucureşti va face parte dintr-un al doilea turneu Watters cu The Wall, primul, desăvârşit în 2010, însumând 192 de concerte ce au generat 3,5 milioane spectatori.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!