Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ

În urma situaţiei create duminică, 26 iunie 2011, începând cu ora 17.00, când în anumite zone ale municipiului apa distribuită în reţea a fost tulbure cu suspensii, S.C. Apa Service S.A. Giurgiu face următoarele precizări:
În zona Negru Vodă – Speranţei, în artera principală de transport a apei de la Staţia de pompare Nord a avut loc o intervenţie care a necesitat întreruperea unui segment din conducta respectivă. În vederea asigurării continuităţii furnizării apei către locuitorii din zonă, pe perioada intervenţiei s-a recurs la alimentarea consumatorilor pe alte tronsoane de reţea, vechi, motiv pentru care la repunerea în funcţiune a traseului normal s-a produs tulburarea apei.
S.C. Apa Service S.A. a dat imediat curs sesizărilor primite din partea cetăţenilor şi a procedat la spălare pe tronsoanele afectate, prin instalaţia de hidranţi şi totodată a prelevat probe de apă în vederea determinării de neconformitate.
Operatorul Regional pentru servicii de apă şi canalizare informează populaţia că tronsoanele care au generat probleme sunt supuse reabilitării şi modernizării prin proiectul finanţat de Uniunea Europeană, astfel că inconveniente de genul celor create pe 26 iunie a.c., din cauza conductelor vechi, corodate, vor fi complet eliminate. Se face referire la tronsoanele de pe str. Bucureşti, de la Piaţa Centrală – str. Gloriei, str. Negru Vodă până la Parcul Mihai Viteazul şi str. Tineretului, care vor fi finalizate până în iunie 2012.
Conducerea societăţii îşi exprimă regretul pentru disconfortul creat consumatorilor şi îi asigură că depune toate eforturile pentru asigurarea unor servicii la standarde de calitate cât mai ridicate, pe întreaga rază a municipiului Giurgiu.
Director S.C. Apa Service S.A.
Ing. Violeta Năiţă
 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!