Actualitate

Consiliul Judeţean Giurgiu a alocat 40.000 de lei pentru sprijinirea sinistraţilor din Galaţi

consiliul-judetean-giurgiuZahăr, ulei, orez, găleţi, ligheane şi chiar prosoape – sunt numai câteva dintre produsele cumpărate de Consiliul Judeţean Giurgiu pentru sinistraţii din Galaţi. Atât produsele alimentare, cât şi cele nealimentare, strânse în două corturi amplasate în municipiu, au fost încărcate  din faţa instituţiei, în această dimineaţă. Alte bunuri vor mai fi achiziţionate din donaţiile giurgiuvenilor care s-au dovedit din nou a fi mărinimoşi cu oamenii aflaţi în suferinţă.

Cu dorinţa de a sprijini în continuare locuitorii afectaţi de inundaţii din judeţul Galaţi, cei din conducerea Consiliului Judeţean Giurgiu l-au contactat pe vicepreşedintele aceleiaşi instituţii din Galaţi.

Acesta din urmă a menţionat că haine şi alimente au tot primit, astfel că a menţionat o serie de lucruri de care au mare nevoie locuitorii comunelor afectate de inundaţii. Printre acestea s-au numărat şi produse de igienă, precum săpun.

Banii folosiţi în achiziţionarea acestor bunuri au fost împrumutaţi iniţial, de la doi primari din judeţ şi urmează să fie returnaţi de Consiliul Judeţean, după ce în şedinţa extraordinară de luni dimineaţă a fost aprobată suma de 40.000 de lei pentru ajutorarea gălăţenilor. Tot atunci, a fost precizat motivul pentru care banii au fost împrumutaţi şi nu s-a mai aşteptat până la aprobarea sprijinului financiar, cât şi modul în care banii au fost cheltuiţi.

În ajutorul celor afectaţi de inundaţii au venit şi simpli giurgiuveni care au donat bunuri materiale, cât şi bani. Printre cei care au acordat sprijin sinistraţilor din Galaţi se numără şi atronul unui lanţ de magazine din municipiu, care a donat produse alimentare. Este vorba despre Milan Peicea, cel care tot luni a încărcat donaţiile pentru a fi transportate în localităţile gălăţene cu probleme.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!