Omisiunea copreședintelui Partidului Național Liberal, Vasile Blaga, privind stabilirea și validarea candidaturii filialei Județene a PNL Gurgiu, la președinția Consiliului județean, a fost receptată cu foarte mult interes de adversarii politici ai liberalilor, care își și vedeau drumul mai ușor spre acest for județean.
Deși, toți cei care știau cum stau lucrurile au înțeles că este vorba doar despre o eroare , copreședintele Organizației județene PNL Giurgiu, Gheorghe Ştefan a avut o întrevedere cu liderul de la centru, în cadrul căreia lucrurile s-au lămurit, Vasile Blaga recunoscând că a fost vorba doar despre o omisiune, de altfel, firească, care se poate produce la orice nivel.
Așadar, în cadrul unei declarații de presă, copreședintele Gheorghe Ștefan a lămurit pentru toată lumea cum stau lucrurile, iar celor care au înghițit „‘știrea” fără a o mesteca le-a sugerat ca, pe viitor, să nu se mai bucure anticipat.
Astfel, pentru cei care mai au, încă, nelămuriri legate de candidaturile lui Dumitru Beianu la Consiliul județean și Florian Nicolae la primăria municipiului, copreşedintele Gheorghe Ştefan le spune că ar trebui să se împace cu realitatea, dar și să accepte că liberalii vor ieși învingători la capătul unei campanii atipice, care se va încheia cu dezamăgiri pentru foarte mulți.
N. M.