Actualitate Social

Costumele scafandrilor de la ISU Giurgiu, testate la "Plaja Veche"

scafandri bunSunt şi bine pregătiţi, dar şi dotaţi cu echipamente specifice misiunilor de căutare-salvare sau de intervenţie rapidă pe apă. Este vorba despre scafandrii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) „Vlaşca” Giurgiu, ale căror costume, denumite complete de scufundare, au fost testate cu succes, luni, 13 ianuarie.
Acţiunea a avut loc la „plaja veche”, în prezenţa reprezentanţilor ISU, a producătorului costumelor şi a celor din Consiliul Judeţean, care s-au ocupat de proiect.
Costumele de scafandru au fost achiziţionate de Consiliul Judeţean Giurgiu, prin intermediul proiectului european James, implementat în parteneriat cu vecinii bulgari. Vă reamintim că, în cadrul aceluiaşi proiect, au fost cumpărate, printre altele, şi ambarcaţiunea specială pentru intervenţii pe apă, dar şi vehiculul cu şenile, ambele testate, la rândul lor, cu succes, în perioada anterioară.
Cei 5 scafandri care vor purta costumele ultramoderne au fost instruiţi, în decembrie anul trecut, la Constanţa.
Aflaţi mai multe amănunte despre acest subiect, detalii despre costume şi nu numai, luni, 13 ianuarie, la ştirile Valahia TV (www.valahiatv.ro), de la ora 19.00.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!