Printr-un mesaj postat pe pagina sa de facebook, fostul premier vorbeşte despre declaraţia lui Liviu Dragnea cu privirela „gaura de zece miliarde”.
Dragi români,
Confruntat probabil cu câteva cifre și realități ale economiei românești pe care eu le tot spun de câteva luni, conștient că nu știe pe unde să scoată cămașa ca să acopere financiar promisiunile făcute în campania electorală, domnul Liviu Dragnea face o scamatorie și anunță că ar fi găsit, citez, „o gaură de zece miliarde în buget”.
Pentru orice om cu minime cunoștințe economice, o astfel de „gaură” ar fi presupus fie venituri mai mici, fie cheltuieli mai mari decat cele prognozate și, oricum, ar fi trebuit să se regăsească în deficitul bugetar – ceea ce nu este cazul. Această „gaură” NU există.
De altfel, în 2017 este alt buget. În caz că anul acesta nu își poate onora promisiunile electorale, domnul Liviu Dragnea nu poate da vina pe bugetul de anul trecut. Dar, nu-i așa, domnul Dragnea nu se încurcă în detalii.
În rest, este același mod de lucru folosit de PSD și cât timp am guvernat: tehnocrații sunt de vină. PSD își acoperă nerealizările și promisiunile mincinoase cu diversiuni și propagandă.
Bugetul țării nu este un sac fără fund și nici nu poate fi administrat haiducește, domnule Liviu Dragnea. Promisiunile dumneavoastră populiste vor fi aplicate pe spatele celor care muncesc cinstit și plătesc taxe, ne veți îndatora țara și viitorul. Chiar așa, de ce nu ați spus în campanie că veți crește taxele pentru o parte dintre angajați și ați făcut acest lucru în a doua ședința de Guvern?
#zerominciună #zeropopulism
