Astra Giurgiu şi Slovan Liberec au efectuat miercuri după-amiază antrenamentele oficiale de dinaintea primei manşe a turului trei preliminar din Europa League. Antrenorii celor două formaţii şi doi dintre jucători au susţinut şi câte o conferinţă de presă.
Primii care au vorbit au fost românii. În faţa jurnaliştilor au venit Daniel Isăilă şi Gabriel Enache. Cei doi au declarat că sunt încrezători în şansele de calificare ale Astrei şi că speră să compenseze prin ambiţie în faţa unui adversar cu o mai mare experienţă.
“Un joc pe care l-am aşteptat de foarte mult timp, de când am început această perioadă de pregătire. Este încununarea unui an de muncă, participarea într-o cupă europeană nu poate să ne facă decât cinste. Aşteptăm cu nerăbdare acest joc, să dăm ce avem mai bun din noi pentru a ne califica” a declarat Daniel Isăilă.
Tehnicianul Astrei speră ca stadionul să fie plin la ora meciului, declarând că echipa are nevoie de încurajările fanilor giurgiuveni.
“Îmi doresc din tot sufletul ca stadionul să fie plin. Câştigi suporterii şi vin alături de tine atunci când faci performanţă. Acest acest lucru pentru că eu cred că am făcut lucruri extraordinare în sezonul trecut. Fiecare club mare şi-a câştigat suporterii şi simpatia lor prin rezultate” a mai spus Daniel Isăilă.
Mijlocaşul de bandă Gabriel Enache a spus că jucătorii sunt concentraţi pentru acest meci.
“Am pregătit acest meci foarte bine, ne simţim foarte bine şi sperăm să nu primim gol pe teren propriu” a spus Enache.
Rus da, Guilherme ba
Daniel Isăilă a dezvăluit faptul că atât Laurenţiu Rus cât şi Guilherme Sitya au semnat cu echipa giurgiuveană.
Dacă Guilherme şi-a pus semnătura pe contract abia miercuri şi nu va fi pe teren în această dublă manşă, Laurenţiu Rus se află în lot şi ar putea evolua joi pe banda dreaptă a apărării giurgiuvenilor.
“Ne aşteaptă o dublă extrem de dificilă. Şansele din punctul meu de vedere sunt egale. În astfel de jocuri orice este posibil. Mizez pe ambiţia jucătorilor” – Daniel Isăilă (antrenor Astra Giurgiu)
După conferinţă a urmat antrenamentul oficial al Astrei, acolo unde presa a avut acces în primele 15 minute.
Slovak: “Astra e o echipă de calitate”
De la ora 19.00 a venit rândul celor de la Slovan Liberec să susţină conferinţa de presă.
Antrenorul Samuel Slovak a declarat că se aşteaptă ca echipa sa să facă un meci bun la Giurgiu, însă este conştient de faptul că urmează şi returul de la Liberec.
“Despre Astra ştiu că este o echipă de calitate şi că este vicecampioana României” a spus Slovak.
Acesta a susţinut că Astra are jucători valoroşi, lăsând de înţeles faptul că se teme de forţa grupului.
5.000 de bilete s-au vândut până miercuri seară (susţin reprezentanţii clubului).
Meciul dintre Astra şi Slovan Liberec, primul găzduit de Giurgiu într-o cupă europeană, este programat joi, 31 iulie, de la ora 19.00, pe arena “Marin Anastasovici”.
Bogdan Vladu
Foto: Daniel Grecu