Întalnirea prof. univ. dr. Tudorel Butoi cu tinerii giurgiuveni, de luni, 21 mai, de la Casa Armatei din municipiu, odată cu debutul Săptămanii prevenirii criminalitătii , a fost un real succes. Încă de la inceputul discuţiilor, renumitul profesor a reuşit să capteze atenţia asistenţei. Legăturile sale cu Giurgiu, din anii de armată, Parcul Alei si Portul la Dunare, două locaţii arhicunoscute, au fost un element definitoriu ce a determinat apropierea dintre organizatori şi participanţi la dezabateri.
Tudorel Butoi le-a vorbit şi despre profesia de poliţist, incurajandu-i pe tineri să se indrepte spre şcolile de profil. “Este o profesie care iţi oferă stimă de sine, proiecţie socială, statut şi salariu bun! Mă bucur să am astăzi alături foşti studenti şi mă refer aici şi la comisarul şef Cătălin Tone, un bun profesionist. Ce bucurie poate fi mai mare ca aceea cand profesorul este depăşit de elevii săi!” a declarant, in debutul intalnirii, prof. univ. dr. Tudorel Butoi.
Tema aleasă a fost una care preocupă deopotrivă pe toată lumea: delincvenţa juvenila, o povară pe care o poartă intreaga lume.
“Infracţionalitatea apare în orice mediu social, chiar şi într-unul superior din punct de vedere etic. Iar factorii care determină un comportament antisocial sunt multipli: ereditatea, cadrul familial, inteligenţa, mediul de contact, sărăcia şi inegalitatea socială, factorii de ordin psihologic. Unii delincvenţi prezintă nativ tendinţe antisociale, care se manifestă devreme prin acte de brutalitate, nesupunere, furt, perversiuni. Putem spune despre aceştia că sunt victimele propriei constituţii psihice. Aceştia ajung de timpuriu în conflict cu legea şi dintre ei se recrutează cel mai mare procent de recidivişti”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Butoi.
Fără îndoială, familia are un impact definitoriu asupra delincvenţei. Din nefericire, cea mai afectată funcţie a familiei, în condiţiile modernizării şi secularizării, este cea educativă. „În cadrul grupului familial, părinţii exercită direct sau indirect influenţe educaţional-formative asupra propriilor copii. De aceea, importanţa relaţiilor minorului cu familia nu trebuie minimalizată. Studiile asupra delincvenţei juvenile au arătat că, în mare măsură, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autorităţii părinteşti, a controlului şi a afecţiunii acestora i-au determinat pe copii să adopte atitudini antisociale”, a adaugat prof. univ. dr. Tudorel Butoi.
În discuţiile purtate cu elevii au fost prezentate aspecte legislative, cu privire la faptele penale ce pot fi comise de minori, pedepsele prevăzute de lege a fi aplicate de instanţa de judecată, în cazul săvârşirii unor infracţiuni, precum şi măsurile educative care pot fi dispuse în asemenea situaţii.