La zi

Depăşim 28 de cafele pe săptămână? Avem o problemă

images (1)Consumul ridicat de cafea, adică mai mult de patru ceşti pe zi, creşte riscul de deces prematur cu 56%. Aceasta este concluzia la care a ajuns un grup de cercetători americani, studiul acestora fiind publicat de curând în Mayo Clinic Proceedings.

Corelaţia este valabilă pentru persoanele de până în 55 de ani, descoperirea fiind făcută pe baza unui studiu de lifestyle realizat în State pe un eşantion de 43.727 de persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 87 de ani.

Americanii sunt de părere că o cantitate prea mare de cafea are implicaţii negative asupra metabolismului, eliminând unele dintre beneficiile cunoscute ale cafelei. Noul studiu vine în contradicţie cu concluziile altor cercetări ştiinţifice care au asociat consumul moderat de cafea cu longevitatea.

Pe parcursul celor 15 ani cât a durat studiul, au decedat aproximativ 2500 de persoane dintre cele peste 43 de mii ale eşantionului, o treime dintre aceste decese fiind cauzate de maladii arteriale şi cardiace.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!