Actualitate

Detaşările inspectorului şcolar general şi adjunctului de la IŞJ expiră pe 31 august, cei doi primind deciziile de eliberare din funcţie

isjInspectorul şcolar general, Petre Petre şi inspectorul adjunct, Alexandru Burgui au primit ieri deciziile de eliberare din funcţie, începând cu 31 august. Purtătorul de cuvânt al instituţiei a comentat această schimbare drept una normală, celor doi inspectori urmând să le expire detaşările emise de Ministrul Educaţiei. Pe scaunul de conducere al Inspectoratului urmează să fie numiţi alţi inspectori, la inceputul lunii septembrie.

Deşi pentru persoanele în cauză nu a fost o surpriză, celor doi inspectori urmând să le expire detaşările, vestea primirii deciziilor de eliberare din funcţie a lui Petre Petre şi Alexandru Burgui a făcut furori în presa locală, făcându-se deja diverse speculaţii cu privire la persoanele vizate să ocupe din toamnă fotoliile de conducere din invatamantul giurgiuvean.  

Detaşările în interesul invăţământului, în funcţia de inspector şcolar general au fost făcute în ultimii ani direct de către ministrul Educaţiei, pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de a fi retrase oricând, concurs pentru ocuparea postului nemaifiind organizat de ani buni, la Giurgiu. Cât priveşte noile numiri de la Inspectoratul Şcolar Giurgiu, stirigiurgiu.ro precizează că cele mai mari şanse le are actualul director al Colegiului Naţional Ion Maiorescu, Mirela Delea, pentru postul de inspector general, iar pentru cel de adjunct, directorul Şcolii 8, Nicoleta Nicolae.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!