Comisia de specialitate din CSM şi-a dat avizul pentru pierderea pensiei de serviciu în cazul magistraţilor condamnaţi definitiv pentru corupţie, magistraţi care au fost excluşi din magistratură pentru acest motiv.
Totuşi, una din prevederile proiectului propus de către Ministerul Justiţiei pune probleme de neconstituţionalitate.
Consiliul Superior al Magistraturii a specificat că potrivit uneia dintre prevederi, pierd pensia de serviciu inclusiv procurorii şi judecătorii excluşi din magistratură sau condamnaţi definitiv anterior intrării în vigoare a acestei legi.
În altă ordine de idei, potrivit noii legi, mai exact, a articolului 81, judecătorii şi procurorii cu vechime mai mare de 20 de ani în magistratură beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizaţie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează conform legii.
Prevederile se aplică şi în cazul decesului magistratului aflat în activitate, indemnizaţia fiind acordată familiei acestuia.