Aproape două mii de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Român vor fi mobilizaţi, în perioada mini-vacanţei de Crăciun, urmând să fie intensificate acţiunile în zona frontierelor de vest şi de sud.
Conform unui comunicat de presă eliberat de Poliţia Română, măsurile au fost impuse de faptul că în perioada următoare se preconizează un flux major de persoane care vor intra/ieşi din ţară, pentru a petrece sărbătorile de iarnă.
Pentru evitarea evenimentelor rutiere grave, poliţiştii români au efectuat acţiuni ”în oglindă” cu poliţiştii maghiari în vest şi cu cei bulgari în zona frontierei de sud.
Mini-vacanţa de Crăciun începe pe 25 şi se termină pe 29 decembrie.
știre anterioară
știre următoare