Social

Două clase de V-a şi şapte de a noua – oferta Colegiului „Maiorescu” pentru anul şcolar următor

elevi1Examenele de evaluare naţională s-au încheiat, iar absolvenţii de a opta decid acum ce liceu vor urma. Cei care optează pentru Colegiul Naţional „ Ion Maiorescu” au de ales între trei clase cu profil real şi patru cu profil umanist.

În paralel, la Maiorescu continuă înscrierile pentru clasa a V-a, în anul şcolar 2014-2015 urmând a funcţiona două astfel de clase, cu un total de 60 de locuri. Încă de la apariţia claselor de gimnaziu la Maiorescu, concurenţa a fost mare, astfel că, dacă până la finalul perioadei de înscriere (25 iulie) numărul de candidaţi va fi mai mare decât cel al locurilor disponibile, se va organiza un examen de admitere, constând într-o testare la română şi una la matematică.
În altă ordine de idei, profesorii Colegiului se pregătesc să primească o nouă serie de liceeni, în cele şapte clase a IX-a. Trei dintre acestea au profil real, cu specializarea matematică-informatică, iar celelalte patru sunt cu profil umanist: două de filologie, una de ştiinţe sociale şi una de filologie, intensiv engleză, clasă foarte solicitată în anii anteriori. Pentru cele 30 de locuri, se va susţine un examen, cu o probă orală şi una scrisă, examen programat pe 28 iulie. Înscrierile la clasa a noua încep pe 4 iulie, prima etapă – cea de completare a fişelor de înscriere – fiind programată în perioada 4-8 iulie.
C.M.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!