Prilej de bucurie astăzi în rândul membrilor cenaclului Sindicatului Pensionarilor Giurgiu. A fost lansat numărul cinci al revistei “Armonii”, alături de volumul de debut al Mihaelei Păun ,“Iubirea, un miracol”. De la acţiune nu au lipsit seniorii care au semnat în paginile revistei, dar nici colaboratorii aproapiaţi. Cel care a deschis dublul eveniment de a fost preşedintele sindicatului, Marcel Vulcan care a mulţumit tuturor celor care au contribuit la apariţia celor două publicaţii. Autoarea volumului “Iubirea, un miracol”, Mihaela Păun a luat mai apoi cuvântul, vorbind atât despre propriul volum de poezii cât şi despre revista de care se ocupă, iar Tudor Rădan, semnatarul prefaţei la volumul lansat a spus că este plăcut surprins de creaţia colegei sale de cenaclu. Vinovat de debutul editorial al Mihaelei Păun este se pare şi Ion Gaghii, cel care prezent în mijlocul membrilor cenaclului “Armonii” ar fi îndemnat-o pe autoare să scrie. De la eveniment nu au lipsit nici profesorul Ion Dincă, muzeograful Mircea Alexa şi poetul Ionel Muscalu.
știre anterioară
știre următoare