La zi

După succesul spectacolului organizat pentru Ruxandra Lungu, Ilie Clement, Răzvan Cuc şi Asociaţia „Implică-te pentru viitor” pregătesc un nou eveniment caritabil

250 de milioane de lei vechi – aceasta este suma strânsă în urma spectacolului caritabil organizat pentru salvarea Ruxandrei Lungu. După acel spectacol, organizatorii anunţau că vor veni şi în ajutorul unui alt caz la fel de grav: cel al lui Andrei Dumitru.

Cazul micuţului Andrei, un copil care, la nici 4 ani, îşi trăieşte cea mai mare parte a vieţii prin spitale, fiind diagnosticat cu cancer, dar şi cu un sindrom extrem de sever, nu i-a lăasat indiferenţi pe cei care, în urmă cu mai puţin de o lună, reuşeau să aducă la Giurgiu o mulţime de solişti consacraţi ai folclorului românesc, ce au cântat în concertul caritabil pentru Ruxandra Lungu. Ilie Clement, Răzvan Cuc şi reprezentanţii Asociaţiei Implică-te pentru viitor promiteau atunci că vor organiza un eveniment similar, pentru Andrei. Şi s-au ţinut de cuvânt, aşa că acum se ştie cu certitudine că spectacolul derulat sub genericul „Băiatul mamii, băiat” va avea loc în data de 9 aprilie, tot la Ateneul Nicolae Bălănescu, şi tot de la ora 18, ca şi evenimentul organizat pentru Ruxandra. Deşi nu au vrut să dezvăluie prea multe din suprizele pregătite publicului la acest spectacol, organizatorii ne-au „scăpat”, totuşi, câteva nume ale soliştilor care au acceptat, deja, să cânte, gratis, pentru Andrei Dumitru: Maria Loga, Neta Soare, Nineta Popa, Daniela Cernea sau Grigore Gherman. Este vorba doar despre câţiva dintre cei care vor face, şi de aceasta, specatcol adevărat pentru iubitorii folclorului românesc. Ca şi în cazul spectacolului pentru Ruxandra, şi acum, toţi banii încasaţi pe bilete (preţul acestora fiind tot de 30 de lei), dar şi din eventualele donaţii, vor intra în conturile părinţilor micuţului Andrei Dumitru.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!