Sport

Echipajul feminin de 8+1, prima dată fără medalie din 1980 încoace

Zilele trecute am aşteptat cu sufletul la gură finala de dublu rame, Geta Andronache şi Viorica Susanu adunând la precedentele trei olimpiade 9 titluri olimpice. Cinci medalii de aur în dreptul Georgetei Andronache, patru de partea Vioricii Susanu. Am aşteptat plini de optimism această finală pentru că speranţele la aur sunt limitate, s-o recunoaştem. Nu am ţinut cont de faptul că cele două femei – care însumează împreună aproape 7 decenii – şi-au întrerupt activitatea câte doi ani pentru a deveni mame, nu am ţinut cont nici de timpii superiori ai adversarelor, nu am mai ţinut cont de nimic. Nu ni le doream decât pe Geta şi Viorica pe prima poziţie. Iar când finala de 2000 de metri ni le-a-nfăţişat pe cele două terminând de-abia pe 5, ceva ni s-a scurtcircuitat în realitatea imediată. Am bălăngănit din mâini de parcă un ţânţar ne tot bâzâia şi ne blura imaginea celui mai apropiat monitor.
Nu-i nimic, ne-am spus, vine ea finala feminină de 8+1. Canotoarele noastre nu au plecat fără medalie din 1980 încoace. Atunci, la Moscova, am luat bronzul. Apoi, trei ediţii la rând, Los Angeles 1984, Seul 1988 şi Barcelona 1992, am luat argint. La Atlanta, în 1996, am urcat din nou pe ultima treaptă a podiumului, pentru ca apoi să devenim stăpânii absoluţi. Trei olimpiade succesiv, Sidney 2000, Atena 2004 şi Beijing 2008, ambarcaţiunea română a instaurat o hegemonie fără precedent: trei medalii de aur obţinute en fanfare, fără nici cea mai mică emoţie în finalele disputate.
Rezultatul de la Londra 2012? Locul 4, după SUA, Canada şi Olanda, la peste două secunde şi jumătate distanţă de echipajul batav.
Gata, stop joc. E timpul să ne trezim şi să înţelegem că nu mai putem trăi din amintiri. Iar dacă mai vrem performanţe olimpice, atunci e musai să investim precum o fac politicienii noştri – în firmele apropiaţilor – după ce (re)vin la putere. Doar atât.
Virgil MOCANU

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!