Actualitate

Energie electrică mai ieftină cu 20 % la Giurgiu

Acest lucru s-ar putea realiza dacă se va materializa intenţia autorităţilor judeţene, alături de investitori străini, de a construi o nouă centrală care ar putea să funcţioneze pe bază de ulei de rapiţă.Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de vineri, 15 aprilie, a Consiliului Judeţean a fost şi un proiect privind constituirea unei societăţi comerciale Energy Watt Production. Ulterior, ar putea fi construită o nouă centrală electrică ce ar urma să producă energie prin intermediul unor motoare endotermice.

„Avantajul nostru este că, în baza acestei asocieri, vom obţine un preţ al energiei electrice pentru noi şi unele comune cu care avem deja o altă asociere – pentru iluminatul public în special – cu 20% mai ieftin din start”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.

Dumitru Beianu a reamintit faptul că din cauza dezastrului din Japonia, strategia Uniunii Europene în ceea ce priveşte utilizarea energiilor regenerabile a fost schimbată.

„În acest context şi o firmă italiană, dar şi alte societăţi, şi-au manifestat deja interesul sporit pentru a dezvolta asemenea capacităţi de producţie. Vor astfel să construiască o centrală electrică mai mare, dar şi o fabrică de ulei de rapiţă la Gostinu, pentru a asigura local combustibilul necesar. Sper să putem finaliza aceste proiecte, pentru că sunt într-adevăr de interes judeţean”, a mai declarat Dumitru Beianu.

 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!