Funcționând în cadrul Consiliului Județean Giurgiu, cu un obiect de activitate destul de extins în domeniul furnizărilor de servicii, SC Euro Group Techno s-a clasat ani buni în topul unităților de profil din județ, iar urmare unor servicii de calitate a obținut și profituri substanțiale. În anul 2012, obţinând chiar profit! şi având doar 40 de angajaţi.
Având ca obiect de activitate prestări servicii de colectare a deșeurilor menajere, deszăpeziri, excavații, vidanjări, canalizări, fundații, fose, nivelări terenuri, deratizare și dezinsecție, SC Euro Group Techno care ar fi putut asigura servicii la costuri rezonabile, în primul rând, pentru Consiliul județean, instituţiile subordonate și, apoi, pentru alți beneficiari, se regăsește, astăzi, în insolvență, actualul executiv al Consiliului județean preferând să cumpere aceleași servicii pe sume mai consistente de la alți furnizori și nu de la unitatea proprie.
Urmare acestei mentalități păguboase de lucru, SC Euro Group Techno care, altădată, încheia anul cu profit și asigura locuri de muncă pentru 40 de salariați, se află, acum, în insolvență, iar conducerea CJG nu face nimic pentru redresarea acesteia, atât pentru faptul că ar achiziționa servicii la prețuri mai rezonabile, dar și pentru că s-ar menține locurile de muncă. Asta, în condiţiile în care Giurgiu marea problemă e legată de lipsa locurilor de muncă, un subiect sensibil exploatat la maximum chiar şi de Vasile Mustăţea în campania electorală!
Semnalată de mai mult timp de către consilierul județean Mihnea Boerescu, situația privind această unitate a fost reluată și în cadrul ultimei ședințe ordinare. Același Mihnea Boerescu arătând faptul că societatea mai poate fi, încă, salvată de la faliment, iar avantajele ar fi reciproce. Dar, cu cine? Conducerea judeţului invocă faptul că societatea nu a fost în stare să câştige licitaţii. Ne dă şi exemplu: un contract de vidanjare. Lăsaţi, lăsaţi domnilor că băieţii deştepţi au câştigat contractele de vidanjare. Cine trebuie şi cine se pricepe, oare, la asemenea afaceri , cu statul? O ştiu şi giurgiuvenii… a spus-o şi Ionel Dinu, iar când mai eşti şi senator ai influenţă dom’le!
O ştie şi conducerea judeţului, dar tace mâlc. Ce puţin în ultimele 7-8 luni, de când domnul Mustăţea ăşi caută o nouă ideologie politică. Şi așa cum s-a văzut în ultimul timp, Vasile Mustățea s-a detașat total de interesele partidului care l-a propulsat în fruntea județului, atât relația acestuia cu tot ce definește liberalismul, dar mai ales interesul de a răspunde prompt unor solicitări avansate de alte partide, precum și atitudinea tot mai ostilă, cu care înțelege să trateze relația cu unii aleși județeni, ne dau nouă, cetățenilor acestui județ, convingerea că domnului Mustățea nu-i prea mai pasă de judeţ, de vreme ce, nici măcar nu încearcă să redreseze o situație gravă, ce pune în pericol locul de muncă al unor giurgiuveni, ce ar putea îngroșa rândurile șomerilor. Ba, chiar, îl ironizează pe singurul consilier judeţean, liberalul Mihnea Boerescu, pentru că îndrăzneşte să „scoată gunoiul de sub preş”. Ne surprinde, totuşi, indiferenţa majorităţii consilierilor faţă de aceste probleme delicate. Sunt consilieri judeţeni care nu scos o vorbă, în cei aproape patru ani de mandat.
Revenind la subiectul discutat, fără resentimente, preşedintele CJG a declarat în plenul şedinţei că Euro Group Tehno trebuie să-și asigure frontul de lucru din altă parte, nu de la Consiliul județean fiindcă este… societate comercială?!. Prin urmare, nu contează că a intrat în insolvenţă… Nu-i bai! Consiliul județean lucrează, bineînțeles, cu alte firme, nu cu cele din subordine!
L-am trimite pe domnul preşedinte în comuna Peştera din judeţul Constanţa, o comunitate care a reuşit lucruri fantastice lucrând doar în regie proprie cu unităţile subordonate şi cu oameni din sat! Primarul de acolo a modernizat satul, doar cu fonduri proprii! De ce nu am fi modernizat şi noi judeţul? Cu fonduri proprii, dar şi europene. Fiindcă proiecte au fost! Acum, însă, e tardiv. Dar cum mandatul actualului preşedinte se apropie de final, poate viitorul preşedinte de Consiliu judeţean va fi mai aplecat spre nevoile oamenilor. Fiindcă e nevoie de oameni dedicaţi, profesionişti care vor cu adevărat binele judeţului.
N. M.