Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care se asigură o finanțare în valoare de 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale.
Este vorba de 26 de unităţi spitaliceşti din judeţele Giurgiu, Bacău, Bihor, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dolj, Harghita, Neamţ, Olt, Prahova, Teleorman şi municipiul Bucureşti.
Actul normativ vizează contractarea a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii, pentru lucrări de investiţii, reabilitări, consolidări şi dotări aferente unităţior spitaliceşti.
Se estimează că proiectele se vor finaliza în 2025. Implementarea proiectelor va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Națională de Investiții.