Un bărbat s-a autoaccidentat în urma unui eveniment rutier după ce a pierdut controlul unui moped, pe care l-a condus pe drumurile publice neînmatriculat, fără să posede permis și sub influența băuturilor alcoolice.
Marți, 21 august a.c., în jurul orei 23.50, un bărbat în vârstă de 48 ani, din comuna Ogrezeni, județul Giurgiu, în timp ce conducea pe Drumul Județean 412A, în localitatea Ogrezeni, un moped a pierdut controlul direcției și a căzut pe partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a bărbatului, care a fost transportat cu ambulanta la o unitate sanitară din municipiul București pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații de specialitate.
Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,92 mg./l. alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule iar mopedul nu figurează înmatriculat sau înregistrat în circulație.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.
știre anterioară
știre următoare