La zi

Fetele de zece ale judeţului Giurgiu

Iuliei îi place să se plimbe cu rolele şi să îşi petreacă vacanţa la Snagov, la bunici, în timp ce Cristiana, o fire mai explozivă, nu ar refuza o ieşire cu prietenii, sau un fim interesant. Ambele iubesc să citească şi au gusturi bine definite. Iuliei i-a plăcut romanul “Pe aripile vântului” de Magaret Mitchell, în timp ce Cristiana s-a declarat fascinată de “Procesul” lui Franz Kafka. Cele două tinere sunt vesele, sociabile, şi aparent nu se deosebesc cu nimic de colegii lor de generaţie, au chiar şi pagină de facebook. Diferenţa o face însă nivelul extrem de ridicat de pregătire şi determinarea celor două de a-şi asigura un viitor sigur şi de ce nu, chiar strălucit, comparativ cu majoritatea absolvenţilor de liceu care nu ştiu pe ce drum să o apuce şi care, din păcate, şi-au pierdut simţitor din şansele de afirmare profesională într-o unitate de învăţământ deloc performantă. Iulia Burcescu şi Cristiana Petcu sunt cele două eleve din Giurgiu care au obţinut media generală 10 la examenul de maturitate. Ambele ne-au declarat că au fost surprinse de acest “zece pe linie”. Cum au reuşit această performanţă? Orele de studiu au fost ore de studiu şi programul bine stabilit a contat se pare destul de mult în acumularea materiei destul de stufoase. Au învăţat constant, corect şi organizat şi în plus, au avut în spate o echipă de profesori “antrenaţi” în pregătirea celor mai buni elevi din judeţ. Cele două fete mai au acum de trecut un nou obstacol. Admiterea la facultate, după care îşi pot face liniştite planuri de vacanţă. Învăţat cu astfel de rezultate, directorul Colegiului Naţional “Ion Maiorescu” ne-a dat de înţeles că performanţa nu se obţine deloc uşor şi că principalul motor este colectivul de profesori care ştiu să scoată cei mai bun din elevii lor, chiar şi în condiţii vitrege.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!