Zeci de specialişti ai mai multor instituţii din Ruse şi Giurgiu s-au reunit miercuri, 25 ianuarie, în oraşul nostru, pentru a discuta probleme legate de traficul rutier din cele două zone. Seminarul a fost organizat în cadrul proiectului „GIS – managementul gestiunii drumurilor în regiunea transfrontalieră Giurgiu-Ruse, o strategie de succes”.
La seminarul de miercurea trecută au participat reprezentanţi ai celor trei parteneri în proiect, Consiliul Judeţean Giurgiu, Prefectura şi Universitatea ”Anghel Kâncev” din Ruse. De asemenea, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai primăriei din localitatea bulgară Byala, cei ai ISU Giurgiu, cât şi cei ai mai multor firme care s-au ocupat de întocmirea unor studii cu privire la fluxul de trafic pe secţiunea de drum Byala-Adunaţii Copăceni.
„În cadrul proiectului GIS, a avut loc primul seminar dintr-o serie de patru, un seminar tehnic cu tema aplicarea modelelor existente aplicativ-matematice şi de simulare a fluxului de trafic pe secţiunea de drum Byala-Adunaţii Copăceni, în mod raţional. Au fost aşadar prezentate rezultatele unui studiu de trafic efectuat de Prefectura Ruse şi Universitatea Anghel Kâncev în acest scop”, ne-a declarat coordonatorul proiectului, Adriana Udroiu.
Proiectul GIS va avea ca rezultat final principal realizarea unei hărţi digitale a regiunii transfrontaliere Giurgiu-Ruse, hartă ce va putea fi consultată atât pe Internet cât şi prin intermediul a două infochioşcuri ce vor fi amplasate în punctele de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse.
„Acest proiect este foarte important ţinând cont de faptul că drumurile pe care circulăm atât noi, în România, cât şi dumneavoastră, în Bulgaria, nu sunt tocmai la nivelul celor din celelalte state membre ale Uniunii Europene. Iată că, împreună, putem să facem lucruri bune pentru cele două regiuni”, a declarat, în cadrul seminarului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Gavrilă.
Prezent la eveniment, subprefectul de Ruse, Peter Daskalov, a spus: „Acesta este un proiect foarte important având în vedere că urmăreşte rezolvarea problemelor în ceea ce priveşte traficul rutier în euroregiunea Giurgiu-Ruse. Toate instituţiile din Ruse cu abilităţi în domeniu sunt implicate în acest proiect”.
Proiectul „GIS – Managementul gestiunii drumurilor în regiunea transfrontalieră Giurgiu-Ruse, o strategie de succes” este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria, având o valoare de peste 1,4 milioane euro.