Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Giurgiu au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui instructor auto din județul Giurgiu pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Acesta a fost surprins în flagrant, la data de 10 octombrie a.c., de către echipa operativă alcătuită din ofițeri D.G.A. și procuror, după ce a primit suma de 300 de euro de la o persoană pentru a interveni pe lângă polițiștii examinatori din cadrul S.R.P.C.I.V. Giurgiu, în scopul promovării probei practice de traseu la examenul pentru obținerea permisului de conducere, susținut în cursul zilei de 10.10.2018.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, anterior, la data de 04.10.2018, instructorul auto i-a pretins aceleiași persoane suma de 400 de euro, în același scop.
În cauză, ofițerii Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au beneficiat de sprijinul Serviciului Operații și Serviciului Tehnic din cadrul Structurii Centrale D.G.A.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
știre anterioară