Elevii giurgiuveni care vor să îşi petreacă vacanţa „cu folos” au o ofertă extrem de interesantă, venită din partea AJOFM Giurgiu.
Este vorba despre organizarea unor cursuri de calificare, pe timpul vacanţei de vară, cursuri pentru care participanţii sunt şi plătiţi. La aceste cursuri se pot înscrie elevi ce au împlinit 16 ani. Timp de 3 luni, ei vor putea învăţa o meserie, la finalul cursului primind un certificat de calificare, valabil atât în România, cât şi în ţările UE.
Interesant este că elevii vor fi „şcoliţi” în meserii într-adevăr căutate pe piaţa muncii şi că, pentru aceste cursuri, vor primi şi bani „în mănă”. Astfel, pentru un curs de 360 de ore, suma primită este de 1.440 lei, în timp ce pentru unul dublu, şi suma se dublează: 2.880 lei pentru curs de 720 de ore. Dacă sunteţi interesaţi de această ofertă, adesaţi-vă AJOFM Giurgiu, instituţie ai cărei reprezentanţi vă pot da toate detaliile referitoare la specializările cursurilor, la modul de înscriere sau derulare a acestora.
C.M.