Actualitate

„Glasuri cristaline”, ediţie jubiliară

A  fost un real succes ediţia jubiliară din acest an a Festivalului judeţean de muzică corală „Glasuri cristaline”, festival aflat la cea de-a zecea ediţie şi care a fost. Au fost două zile de sărbătoare, pe scena Ateneului „Ioan Bălănescu” evoluând zeci de grupuri corale.
Copii din toate colţurile judeţului nostru, preşcolari şi şcolari talentaţi şi frumoşi s-au întâlnit, timp de două zile, pe scena ateneului giurgiuvean, unde au evoluat, în aplauzele generoase ale publicului, la cea de-a X-a ediţie a Festivalului judeţean de muzică corală „Glasuri Cristaline”.
Micii artişti au avut evoluţii deosebite, demonstrând că muzica e fermecată şi aduce veselie, mai ales atunci când vârsta celor care încântă auditoriul este una de grădiniţă sau de clasă pregătitoare şi nu numai.
Organizatorii manifestării muzicale au fost Casa Corpului Didactic Giurgiu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu, aceasta desfăşurându-se în zilele de 29 şi 30 mai, la Ateneul Bălănescu. Nelipsită de la eveniment a fost prof. Maria Băiatu, cea care a fondat acest festival şi care are în spate o experienţă de aproape 50 de ani şi care a înmânat trofeele, alături de prof. Mădălina Oprişan. De altfel, în spatele acestui eveniment, devenit deja tradiţie, se află mulţi oameni, care şi-au propus să descopere noi talente în rândul celor mici.
Pentru dăruirea şi talentul cu care i-au încântat pe cei prezenţi, participanţii au fost recompensaţi cu diplome de participare şi cu trofee, iar cei care s-au evidenţiat de-a lungul celor zece ediţii au primit plachete.
Toate felicitările organizatorilor, participanţilor, profesorilor şi părinţilor, tuturor celor care au făcut posibilă desfăşurarea acestui frumos eveniment de cultură.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!