Actualitate

Grav accident pe DN6

photoDouă persoane au murit, iar alte şapte au fost grav rănite, în urma unui accident produs pe Drumul National 6, Giurgiu-Alexandria, în apropiere de localitatea Ghimpaţi. Şoferul unui Logan MCV, în care erau angajaţi ai unei firme de pază, a adormit la volan şi a intrat frontal într-un Renault Clio.

Accidentul s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 6.00. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, şoferul Loganului MCV, un bărbat în vârstă de 53 de ani, a adormit la volan, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un Renault Clio, în care se aflau două persoane, soţ şi soţie, în vârstă de 57, respectiv 56 de ani. Aceştia au murit pe loc, în urma impactului, maşina fiind aruncată pe câmp. Cei doi soţi erau din din Domneşti, judeţul Ilfov.

Alte şapte persoane, toate aflate în Loganul MCV au fost rănite grav. Două au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, iar alte cinci la Spitalul Universitar din Capitală. Cei din Logan erau angajaţi ai unei firme de pază din Bucureşti.

Pompierii au intervenit cu trei ambulanţe tip SMURD, o maşină de descarcerare şi una de lucru cu apă şi spumă. De asemenea, la accident au fost mai multe maşini de poliţie şi ale Jandarmeriei. Circulaţia a fost blocată în zonă, pe un singur sens de mers, câteva zeci de minute.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!